Timișoara, la un pas de starea de alertă și nu din cauza pandemiei. Motivul pentru care Primăria a fost amendată cu o sumă foarte mare

Timișoara, la un pas de starea de alertă și nu din cauza pandemiei. Motivul pentru care Primăria a fost amendată cu o sumă foarte mare
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz / Sursa FOTO: Facebook.com/dominicprimar
Publicat: 21/02/2022, 23:00
Actualizat: 21/02/2022, 23:02

Timișoara este la un pas de starea de alertă din cauza gunoaielor de pe străzi, dar și a mizeriei. De altfel, din acest motiv, Primăria condusă de Dominic Fritz a fost amendată cu suma de 60.000 de lei.

„Starea de salubrizare în municipiul Timișoara lasă de dorit, pe domeniul public au fost identificate deșeuri. Măturatul stradal lipsește cu desăvârșire, frunze în putrefacție pentru că nu au fost colectate”, a precizat Luci Mușuroi, comisar-șef al Gărzii de Mediu Timișoara, citat de Realitatea.net.

De altfel locuitorii s-au săturat de tonele de deșeuri, mobilier rupt, coșuri pline de ambalaje și praf, astfel că au făcut numeroase reclamații.

„Timișoara este cel mai murdar oraș din România. Amenda aceasta trage un semnal de alarmă pentru ceea ce se întâmplă. Să pună mâna pe mătura și să curețe străzile”, a declarat Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș.

În acest context, edilul Dominic Fritz a anunţat că în acest an va suplimenta cu 8 milioane de lei banii pe care municipalitatea îi plăteşte firmei care asigură curăţenia stradală în Timişoara.

FOTO – Realitatea Plus
Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o reparaţie de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×